Nu m-am lasat de blog (momentan), nu am murit (inca), nu m-am pocait (niciodata). Sa incepem.

Pixul BIC este un proiect foarte complex, realizat cu atentie, rabdare si resurse. Nu pot sa imi imaginez prin ce chin trec francezii care fac aceste minunatii. Proiectarea unui instrument de scris dureaza saptamani, schita e atat de detaliata incat imprimanta ramane fara cerneala. Pana la urma, da rateu, sau se strica. (uneori se varsa cerneala si cand bagi mana in buzunar ai mare surpriza, se intampla, povestesc o chestie de genul in viitor.)

Aveam matematica, penultima ora. Ce faci la mate? Scrii. Scrii in medie de 4-6 pagini cu indulgenta, ca profa are ambitie si totul e rapid. Asa, scriu eu ce scriu, ajunsesem tocmai la a treia pagina, si ce sa crezi, nu mai merge pixul. Hopaaaaa, ce ma fac? Ma gandesc…( ma uitam in gol incercand sa gasesc o manevra “jmekeroasa” intrucat sa dau de cap la pix)….si evrika, am gasit solutia. Ma uit atent la capul ala de pix pe unde iese cerneala, si imi vine idee aia geniala, FOC. Odata ce incalzesti fierul ala din capatul fixului, si cerneala si incalzeste, si te rogi sa mearga, sansele fiind de 10%.

Trec la practica, scot bricheta BIC (coincidenta?) usor, miscari lente sub banca, iau pixul, dau ca disperatul la piatra de doua, trei ori si intr-un final iese flama. Bun, iau pixul, supun varful flamei, si tin acolo timp de 10-15 secunde pana vad ca se topeste plasticul, am ramas masca, am topit pixul, dar tot vad lumina aia mica la capatul lumii, si asez chestia intr-o pozitie perfect verticala, calculand folosind unghiul lui Brewster, si intr-un final, arata impecabil(de prost). Fiind un inginer briliant, am dat de cap pixului, si am trecut la scris, merge. Bun, pe langa faptul ca mirosea a plastic ars, macar am dat de cap la pix. Succes.

In acest articol, va prezint cateva tipuri de elevi, avand in vedere faptul ca aceasta capodopera a comediei scrise nu este menita pentru defaimarea, demoralizarea si amplificarea dramelor din liceu.

1. Fashionistii

A, da, fashionistii, perlele LTDB-ului. Imaginati-va Paris Fashion Week, dus la extrem, intr-un mediu rural, de preferat din emisfera sudica a judetului Giurgiu. Acesti adepti a modei sunt peste tot, uneori, globul ocular este atat de tensionat, incat glaucomul este fix dupa colt. Cum iti dai seama? Ei bine, fiecare persoana are propriul gust in domeniul modei si vestimentatiei de zi cu zi, toate soiurile de hainute contrafacute pe un vapor din portul Tianjin, PRC. Un prim indiciu este etalarea gleznutei, des intalnit la galigani, uneori dus la extrem, pana la gamba. Sa nu se vada urat, este obligatoriu ca partea expusa a membrelor inferioare sa fie epilata, ca vezi dom’le, e neingrijit. Un alt indiciu care poate duce dincolo de orice indoiala rezonabila, este , hanoracul ala rosu cu gluga neagra cu inscriptii frumos cusute, de exemplu “Sapreme, Suprem, BOY, KING, TOP , s.a.m.d.”. Un indiciu final care pune capat acestei clasificari docente este accesoriul capilar, sapca, caciula de lana , sau o simpla bandana pune “cireasa dupa tort” in aceasta clasificare.

2. Chiulangii

Ai alege un 2 mare cat mine de mare la Sfanta Matematica, sau o absenta care poate fi motivata a doua zi? Aceasta intrebare pune majoritatea fiintelor din ecosistemul LTDB la incercare, nu de alta, dar cum sa ratezi cafeaua de a 3-a ora cu baietii la Bowling??? Serios acum, oamenii astia au mai multe tactici si planuri foarte bine puse la punct, decat SSPIR sau Fortele Terestre. Oamenii astia comunica la nivel telepatic, ce si cum, ora exacta cand se iese in pauza, ruta pe care femeiele de serviciu si profesorii “securisti” o parcug in toata incinta, ora la care vin jandarmii prin baruri si bodegi, bineinteles si punctele moarte ale camerelor de supraveghere prevazute in curtea liceului, ca doamne fereste daca se intampla ceva, de unde avem dovezi? Partea tragica este la final de semestru, ba o exmatriculare, ba o medie neincheiata, ba media 10 curat cu 140 absente. Chiulangii sunt pradatorii apex ai liceului si nu vor fi invinsi.

3. Fotografii

Nu stii cum sa faci bani de doua sau trei tigari de la magazin? Ei bine, ai o salvare, fotografia. Sunt unii elevi care se zbat sa faca doua-trei poze unor fete “instagrammiste” si la final stabilind pretul final. Sincer, nu-i o afacere proasta, pe langa faptul ca te faci de rahat, te mai trezesti si fara aparat, pentru ca tot felul de personaje nu stiu ce este un DSLR, si folosind creierele la capacitate maxima, te trezesti cu un obiectiv spart, sau aparatul facut bucati pe jos. Intr-adevar, fotografii nostri sunt extrem de creativi, singurul cadru decent fiind bradul de langa casa de pensii. Unii dintre ei aderand la cursuri tinute de celebrii fotografi William Eggleston, Jimmy Nelson si Irving Penn. Fotografii nostri, adevarate comori.

4. Fumatorii.

Incepem cu “adunarile”, pauza de tigara este o forma minunata de socializare : comunicam, ne distram, dezbatem diferite subiecte, etc. Sunt vro’ 4 “triburi” care practica acest sport, numarul membrilor avand o variatie de 16-20 persoane. Spiritul daruirii este prezent, des intalnit in pauza, si mai putin intalnit de Craciun, pentru ca sunt unele persoane care lasa tigarile in geaca, si altii care n-au, ce sa faci , ajuti si vei fi rasplatit. Generozitatea este cu mult peste limita bunului simt, uneori te simti mandru ca esti elev al LTDB. Singura noastra frica este Detasamentul de Jandarmi, bestiile alea ma ingrozesc, uneori vad negru in fata ochilor cand vad autospeciala parcata frumos in fata bisericii. Metodele de tortura crancene sunt notorii, desi fiind doua feluri : Avertisment sau amenda contraventionala.

Sunt Relu, am 17 ani, m-am hotarat sa fac un blog pentru ca “de ce nu”. Am de gand sa va “sheruiesc” intamplari din viata mea de zi cu zi, probabil ca nu este tocmai fix ceea ce trebuie, dar incercarea moarte n-are.

Dar, mai intai, sa ma prezint, corect? Dupa cum am zis mai sus, inca odata, sunt Relu, am 17 ani (in data de 7 Februarie 2020 voi implini minunata varsta de 18 ani, adica “fac ce ma arde capul cand si cum vreau fara restrictii, lumea e a mea, ce p**a mea”). Realitatea este diferita, 18 ani ca 18 ani, dar mult mai multe rahaturi vor interveni, precum scoala de soferi, BAC-ul, admitere facultate, si lista continua, dar mi-e lene sa insiruiesc . De meserie le am cu “d-ale informaticii”, probabil cea mai relaxanta chestie, nu aveti idee ce satisfactie si fericire imi aduce cand bag repede print “Hello World!” , apoi il rulez si apare intr-un mic terminal textul. (comunicare extraordinar de complexa cu sistemul de calcul, glumesc.). Primul meu cod a avut 10 linii, bine-inteles in limbajul C++. “mare chin”, intr-adevar, sunt unele chestii care mi se par extrem de aiurea in C, dar le-am priceput. Actualmente stapanesc Python si Ruby, n-am idee de ce Ruby, dar e destul de folositor la A.I, ce sa mai , prima porecla era Lester, dintr-un joc, ca na, ala era cu calculatoarele si normal ca tovarasii mei m-au “botezat” asa. “Pseudonimul” actual este bigrelu, facand referire la fizicul meu. Sunt o persoana sociabila, cu un strop de umor negru, si charisma extrem de mare, asta sunt.

Tinand cont de faptul ca asta este primul meu articol, probabil mizerabil, imi voi da seama cand il citesc, va fi debutul meu in oceanul bloggerilor de pretutindeni.

Tinand cont de faptul ca e prima oara cand “bloggez”, sunt dispus sa impartasesc niste intamplari din viata mea de zi cu zi.